De-a cadoul
Să vedem noi acuma’ :), ce trimit partenerii tăi de afaceri ţie, de sărbători?
Ai fost deja şi tu probabil în situaţia în care în data de 21. decembrie (de ex.) a sosit iarăşi curierul rapid cu încă o şampanie (sau vin), şi încă una, şi încă două… Deţineai deja 15+n şampanii-cadou şi erai [cam] bucuros că “uite, lumii îi pasă” de tine şi de firma ta.
Ba chiar mai mult, nici nu te stresai, că Tu ai scăpat deja de problema cu cadourile cu o săptămână mai devreme, trimiţând 30+n de şampanii, 25+m de calendare personalizate, 100+m+n de pixuri cu logo-ul firmei tale, (împreună cu suporturile de pix magnetice speciale şi super-personalizate) + multe alte mici atenţii ‘deosebit de interesante’.
Ei, care e totuşi problema cu acest obicei foarte răspândit?
Problema numărul unu este faptul că - prin spamming-ul de cadouri obişnuite - gestul de a dărui ceva, devine unul extrem de superficial, rămas fără aproape nicio valoare emoţională.
Problema numărul doi este faptul că în majoritatea cazurilor, aceste cadouri se trimit pentru ameliorarea mustrării de conştiinţă. Da. Ai citit bine. “Nu fac nimic pe parcursul anului ca să-mi dezvolt contactele comerciale şi din cauza asta îl/o năvălesc pe dânsul/dânsa cu o sticlă de vin, atunci când toată lumea procedează aşa.” Cu asta am scăpat de remuşcări şi am şi dat un “bip” celui/celei în cauză. Ne vedem la anu’…
Tocmai din această cauză m-am gândit la nişte idei care pot fi folositoare sau generatoare de noi idei pentru afacerea ta:
- Cât timp poţi să dedici unui proces prin care ai putea să faci o mică categorizare a firmelor partenere? Poate e important să te uiţi în detaliu la acestea, ca să vezi mai bine cât de profund e (sau poate să ajungă) contactul între voi. După o mică categorizare ai putea să ştii mai multe despre felul în care ar trebui trataţi în viitor.
- Care e specificul firmei tale? În ce sunteţi buni? Ce vă diferenţiază cu adevărat de concurenţă? Dacă recapitulaţi aceste lucruri, aţi putea să faceţi un mic brainstorming prin care să obţineţi alternative la nişte cadouri speciale şi cu adevărat creative.
- Unde anume scrie că NUMAI şi NUMAI de sărbători se pot trimite cadouri? Ce s-ar întâmpla dacă ai face un “gest” (nu neapărat cadou) fără niciun motiv anume, de exemplu de 27 iulie? După asta încă unul mic pe 13 septembrie şamd. Evident, trebuie să vă gândiţi şi la un mesaj prin care recipientul va înţelege că e vorba despre un gest. Altfel te va contacta, că nu înţelege, ceea ce - dacă stăm să ne gândim - e tot OK, până la urmă.
- E mai bine să faci mai multe “gesturi” mici pe parcursul anului, decât un gest mare, dar “gri”, de sărbători. Poţi - de exemplu - trimite newslettere fără promoţii, dar cu informaţii interesante care pot fi utile şi pentru ei, sau contactează-le personal cu o întrebare prin care obţineţi un dialog constructiv, spontan.
- “XYZ srl vă urează Sărbători Fericite şi un An Nou blablabla” - Cum e perceput acest mesaj? Evident, e unul fooaaarte des întâlnit.
- Dintre cadouri la fel, cadoul tău să fie cel mai tare! - Ştii cum? Dacă un copil primeşte 10 bucăţi de Teddy Bear, din care un Teddy de la mama. Care va fi cel mai iubit Teddy Bear dintre cele zece primite? Răspunsul e evident. Dacă trimiţi o sticlă de vin la Domnul Partener, să fi sigur că se va întâmpla efectul “aaaaaa, ia uite ce _________ ne-au trimis PRIETENII NOŞTRI de la XYZ.” Asocierea contează, nu cadoul!
Tags: cadou, client, comunicare, how-to, idei